Andra aleargă pentru jurnalismul liber
Andra Matzal Asociația Think Outside The Box
Am 32 de ani şi de mai bine de 4 ani coordonez TOTB.ro, după tot atâţia ani de presă în redacţiile unor ziare naţionale.
Cred într-un fel aproape naiv în schimbările benefice pe care le pot aduce oamenii motivaţi de cauze, nu de interese, şi mai cred că solidarizarea e o unealtă şi o armă puternică. Am învăţat lucrurile astea alături de colegii mei şi de toţi cei peste 300 de jurnalişti, activişti, scriitori şi cititori care au publicat până acum pe TOTB.
Am studiat filosofia şi antropologia, timp în care am alergat prin biblioteci. Am tradus peste zece cărţi, timp în care am alergat cu degetele pe tastatură pe pagini kilometrice. De doi ani, am început să aplic multe din principiile despre care scriem pe TOTB şi m-am mutat la ţară, unde mă menţin în formă mergând la sapă, nu la sală.
Voi participa la semimaraton din convingerea că jurnalismul liber, la rândul lui o specie ameninţată, are mare nevoie de cât mai multe voci, şi din dorinţa de a duce mai departe comunitatea sutelor de mii de oameni care ne citesc.
Read the story below or recommend this campaign to your friends.
in benefit of